Un elev de 17 ani a fost reținut după ce a lovit miercuri doi profesori pe holul unui liceu din Adjud, județul Vrancea.
Potrivit IPJ Vrancea, polițiștii au fost sesizați miercuri de un profesor al unui liceu din municipiul Adjud despre faptul că, în timp ce se afla pe holul unității de învățământ, pe fondul unui conflict spontan, a fost lovit în zona spatelui, iar un alt profesor a fost lovit în zona feței, de către un elev, în vârstă de 17 ani, din clasa a X-a.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului.
Aceștia au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Citește toată știrea pe: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/elev-retinut-de-politisti-dupa-ce-a-lovit-doi-profesori-1866283
Dacă vrei să apară știrea ta pe site-ul nostru contactează-ne la: contact@ziarulderomania.ro