Grecia va începe sezonul turistic mai devreme

Ministrul Turismului din Grecia a anunţat joi că în acest an sezonul turistic va începe, oficial, în luna martie, mai devreme decât în anii precedenţi, adăugând că există „semnale pozitive” cu privire la un sezon estival aglomerat, transmite Reuters.

După ce în 2020 pandemia de COVID-19 a paralizat călătoriile în întreaga lume, sectorul turismului din Grecia a cunoscut cel mai slab an din istorie, cu doar şapte milioane de vizitatori care au adus venituri de patru miliarde de euro. Această industrie, care este responsabilă pentru o cincime din Produsul Intern Brut al Greciei şi un procent similar din locurile de muncă, a început să îşi revină anul trecut, când sezonul a început oficial în luna mai, astfel că veniturile au urcat la 10,5 miliarde de euro, cu mult sub recordul istoric din 2019, când veniturile din turism ale Greciei au depăşit 18 miliarde de euro.

„Există o cerere mare şi o dinamică excelentă pentru turismul grec în 2022. Marii touroperatori, marile companii aeriene vor să prelungim sezonul, începând din martie şi până în decembrie. Acestea sunt semne solide pentru turismul elen”, a declarat ministrul Turismului, Vassilis Kikilias.

Faptul că sezonul turistic începe mai devreme înseamnă că hotelurile care de obicei sunt închise în lunile de iarnă se pot redeschide mai devreme iar touroperatorii pot începe să aducă vizitatori.

IOBE, un important centru de reflexie din Grecia, a prognozat luna trecută că turismul va fi cel care va ajuta economia Greciei să înregistreze în acest an un avans cuprins între 4,5% şi 5%. Potrivit prognozelor IOBE, în 2022 veniturile din turism se vor apropia la 80%-90% din nivelul record atins în 2019, când 33 de milioane de vizitatori au adus în ţară 18 miliarde de euro.

Vassilis Kikilias, care în cel mai dificil moment al pandemiei era ministru al Sănătăţii în Grecia, nu a dorit să facă prognoze pentru acest an, declarând doar că va fi un an mai bun decât 2021. Faptul că Grecia şi-a depăşit veniturile pe care miza în 2021 este un „semnal pozitiv care ne permite să fim optimişti”, a spus Kikilias.

Grecia a relaxat deja restricţiile de călătorie impuse pentru a combate răspândirea COVID-19 iar vizitatorii complet vaccinaţi nu mai au nevoie de un test negativ la intrarea în ţară.

„Grecia este deschisă pentru toată lumea, începând de astăzi. Dar sezonul turistic propriu zis, sezonul estival, va începe pentru noi la 1 martie în acest an”, a spus Kikilias.

La fel ca majoritatea ţărilor din Europa, Grecia a înregistrat o creştere a infecţiilor cu coronavirus în luna ianuarie, în principal varianta Omicron, însă în ultimele săptămâni numărul infecţiilor a început să scadă iar Kikilias spune că există cereri pentru călătorii.

„După această gravă criză în ceea ce priveşte sănătatea publică globală, oamenii au tendinţa de a dorit să călătorească, să se bucure de vacanţă, să cheltuie bani şi cred că Grecia este în pole position”, a spus ministrul Turismului. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.