Urgente stomatologice Sibiu. Cei mai de incredere stomatologi din oras

Mulțumesc din suflet celor de la TotalDent din Sibiu pentru tot ajutorul oferit pentru cât am stat în oraș și pentru țoață grija pe care au avut-o față de mine, începând cu doamnele amabile de la recepție până la domnul doctor stomatolog care a avut grija să scap de durerea cruntă datorită abcesului dentar. Domnul doctor a curățat zona afectată și mi-a prescris o rețetă cu antibiotice. Dar hai să vă explic pe larg cum am ajuns la stomatolog în Sibiu.

Pentru cei care abia m-ați descoperit siteul abia acum, sunt director comercial la o companie multinațională, nu pot da nume din cauza contractului de confidențialitate pe care l-am semnat. În atribuțiile locului de muncă intra și deplasarea în tara sau în afara țării în interes de serviciu. Astfel, luna trecută s-a nimerit să fiu în Sibiu pentru câteva zile.

Pentru cei care nu au ajuns încă în Sibiu, vă recomand cu căldură sa vizitati cateva dintre atractiile turistice ale orasului:

Podul Minciunilor

Podul Minciunilor este unul dintre simbolurile Sibiului. Aflat în centrul istoric al orașului, de acest pod sunt legate mai multe legende, cea mai cunoscută fiind aceea că „are urechi” și că orice minciună spusă aici va fi descoperită. Face legătura între Piața Mică și Piața Huet și este cel mai vechi pod din fontă de pe teritoriul României.

Grădina Zoologică Sibiu

Deschisă în 1929, aceasta este cea mai veche grădină zoologică din România, dar și prima care a intrat în posesia unei perechi de zebre. Dacă o vizitezi, vei putea vedea lupi iberici, cămile, tigri, lei, lupi albi și alte peste 40 de specii de animale.

Parcul Natural Dumbrava Sibiului

Aflat la doar 4 km de centrul orașului, Parcul Natural Dumbrava Sibiului cuprinde peste 100 de specii de flori și animale precum veverițe, ciocănitori, pupeze, pițigoi sau căprioare. Pe teritoriul acestui parc se află Muzeul Astra și grădina zoologică.

Turnul Sfatului

Turnul Sfatului este unul dintre cele mai reprezentative obiective ale Sibiului, aflat între cele două piețe importante, Piața Mare și Piața Mică. Din vârful acestui turn, de la etajul al șaptelea, poți admira o panoramă superbă asupra întregului oraș.

Și în cazul în care aveți urgențe stomatologice la sibiu totaldent este locul unde să mergeți.

Revenind la urgența mea stomatologică, nu stiu cum de am m-am procopsit cu un abces de toată frumusețea de am blestemat de toți sfinții, mai ales că mă aflam și în interes de serviciu în Sibiu, vă dați seama că durerea groaznică îmi afecta și munca.

De Cabinetul stomatologic Totaldent am aflat la recomandarea unui coleg de servici din Sibiu. Din start vă zic, mi-e foarte frica de dentist și cred că nu sunt singura persoană, nu pot să-mi explic însă parcă aș trai cu durerea de dinți câte o adata decât să ajung pe mana unui dentist. O fi ceva psihologic, nu am idee însă la Sibiu nu a fost cazul absolut deloc.

Că prin minune m-am simțit foarte în largul meu în preajma echipei medicale. Poate și din cauza că totul a decurs foarte bine încă de la început, aici mă refer la recepția clinicii până la medicul stomatolog. Așa că daca aveți vreo urgență medicală stomatologică și sunteți în Sibiu mergeți cu încredere la Totaldent.

Doamnele de la receptia clinicii au fost foarte amabile, eu am facut programarea online pe siteul Totaldent, am fost sunat pentru confirmare si mi s-a explicat pas cu pas ce ce urmeaza.
Procedeul a fost unul foarte simplu din punctul meu de vedere ca si pacient. Adica totul s-a petrecut destul de repede si nu am simtit pic de durere, domul doctor stomatolog Alexandru Roman a fost foarte amabil si profesionist. Ba chiar am discutat in timpul procedurii de curatare al abcesului despre ingrijirea dintilor plus alte lucruri interesante despre sanatatea dentara.

Clinica se ocupa si de implanturi dentare iar eu cum am doua masele lipsa ma bate gandul serios sa merg la ei pentru implanturi dentare deoarece au niste implanturi foarte calitative, marca Bredent.

implanturi dentare

Sunt foarte multumit ca am ajuns la aceasta clinica si am rezolvat cu durerea pe care o aveam din cauza abcesului, astfel am putut lucra si am vazut si cateva obiective turistice faine din Sibiu. Cum spuneam mai sus, daca nu ati mai vazut Sibiul pana acum mergeti neaparat si vizitati locurile foarte frumoase pe care acest oras vi le ofera.

Nu pot sa va dau recomandari de restaurante pentru ca am mai facut asta insa nu toata lumea a fost multumita, gusturile nu se discuta cand vine vorba de mancare, pot fi locuri unde mie imi place mancare si voua sa nu va placa astfel las la aprecierea fiecaruia sa-si aleaga locul potrivit.

Cu o alta ocazie va voi mai povesti peripetiile mele prin tara, am avut si probleme cu masina, va voi povesti si pe unde am reparat-o, plus multe alte intamplari care poate le veti considera utile la momentul potrivit.

Pana una alta nu uitati, daca aveti dureri de dinti, carii, urgente stomatologice, dinti lipsa, mergeti cu incredere la cel mai bun cabinet stomatologic din Sibiu, Totaldent. Cu siguranta echipa medicala o sa va placa la nebunie, de la amabilitate pana la profesionalismul in munca pe care o presteaza acesti minunati oameni.

Nu mai zic de conditiile grozave din cadrul clinicii, curatenie, abient placut si tot ce vrei. V-as ruga sa-mi lasati in comentariile la acest articol experientele voastre le medicul stomatolog, cum a fost, daca v-a fost frica sau orice alt sentiment din asta ciudat.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.