Libelulele au început să se deplaseze tot mai mult spre nord, în țări precum Marea Britanie și Irlanda, pe măsură ce temperaturile globale cresc. Potrivit oamenilor de știință, peste 40% dintre speciile de libelule și-au sportit distribuția pe glob din 1970 și până în prezent, conform BBC News.
Experții de la British Dragonfly Society (BDS) spun că migrația libelulelor este un indicator al efectelor schimbărilor climatice. De asemenea, există îngrijorări cu privire la pierderea populațiilor de insecte din cauza unor factori precum poluarea și pierderea habitatului.
Eleanor Colver, ofițer pentru conservare în cadrul BDS, o organizație de conservare din Regatul Unit, care are ca scop promovarea și încurajarea studierii și conservării libelulelor și a habitatelor naturale, a transmis că, deși datele pe care le are la dispoziție pot determina unde se află libelule, acestea nu poate determina exact câte libelule sunt într-un loc sau dacă numărul acestora a crescut în general.
„Factori precum utilizarea pesticidelor, poluarea apei și pierderea habitatelor continuă să amenințeze sănătatea populațiilor de libelule”, a mai spus Eleanor Colver.
Potrivit raportului pe anul 2021 privind starea populațiilor de libelule, din 1995 și până în prezent, mai multe specii de libelule au migrat din sudul Europei către Marea Britanie, unele dintre acestea întorcându-se ulterior în sudul continentului, ca apoi să migreze iar către nordul Europei.
Printre speciile de libelule care își extind aria de acoperire și migrează se numără libelula împărat, libelulele cu coadă neagră sau libelulele cu ochi roșii.
De altfel, unele specii de libelule au început să caute refugiu, din cauza secetei extreme.