Casa mea s-a umplut de gandaci, cum pot scapa de ei?

Acest mesaj a fost postat acum ceva timp pe un grup de mămici. Nu știți ce este ăla? Simplu, un grup de facebook pe care mămici din întreaga țara postează diverse chestii. Am reușit să trec repede peste leacurile băbești, sincer nu credeam că există așa ceva până și în cazul gândacilor. Mămica respectivă se plângea că îi apar gândaci peste tot în casă și că efectiv îi este frică seara să se pună în pat, deoarece se gândea că poate se va urca un gândac pe ea. În mod normal poate aș fi trecut peste acea postare fără să comentez, însă atunci mi-am amintit cât m-am chinuit eu cu gândacii cu doar câteva luni în urmă. Luându-mi inima în dinți i-am propus mămicii să cumpere un aparat anti gandaci. De ce zic că mi-am luat inima în dinți? Simplu pentru că automat au apărut mămicile că de ce să cumpere, că e scurt, că nu o ajută, că poate scăpa de ei ieftin și alte mesaje de acest gen.

Mămica le-a ascultat pe ele și astfel după ce casa ei era plină de ulei și sare și alte chestii ciudate, a decis să mă contacteze în privat. Căutase pe interente aparate împotriva gândacilor, dar nu știa de pe ce site să le ia și pe care să îl aleagă. În general nu i-aș fi răspuns, mai ales că la început s-a comportat urât, dar în acea zi eram prea veselă ca să o refuz.

Ce i-am recomandat mămicii?

Simplu să intre pe site-ul celor de la fara-daunatori.ro și să aleagă de acolo aparatul care i se potrivește. De ce spun i se potrivește? Pentru că nu toți avem același buget la dispoziție, nu toți ne așteptăm ca aparatul să fie doar împotriva gândacilor, ci din contră unii dintre noi vrem să ne protejeze de mai mulți dăunători. De asemenea depinde foarte mult și de ce își dorește mămica, unii pur și simplu au propriile lor metode de a alege produsul perfect, iar a te băga nu este mereu cea mai bună soluție.

Deci mai pe scurt i-am trimis un link cu toată gama de aparate anti gandaci și am lăsat-o să aleagă. Bineînțeles că a venit aproape imediat înapoi la mine să îmi zică că i-am dat o adresă greșită că acolo nu au spray-uri contra gândaci sau alte substanțe. A trebuit să îi repet că sunt aparate contra gândacilor și că uneori cea mai bună metodă de a scăpa de dăunători este alungarea lor, nu omorârea.

Mămica m-a întrebat că de ce așa că i-am explicat că un aparat anti gandaci acționează o perioadă foarte lungă de timp și se oprește doar dacă se strică sau proprietarul decide că nu mai este nevoie de el. În schimb spray-urile, substanțele și toate celelalte crează dependență. Așa cum probabil v-ați dat deja seama aceste aparate sunt mult mai ok și dacă nu raportăm la calitate și preț și durată. Acestea fiind spuse nu îmi mai rămâne decât să vă întreb voi cum vă protejați împotriva gândacilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.